Este Wall Street gata să adopte principiile şariei? (de Roland Laskine)

În 1968, studenţii scriau pe ziduri: “Este interzis să se interzică”. Azi, aceiaşi studenţi, dintre care o bună parte ocupă posturi-cheie în întreprinderi sau administraţie se neliniştesc de criza financiară şi declară: “Este interzis ca lucrurile să meargă de capul lor”. A venit deci momentul întăririi controlului pe toate planurile financiare şi mai ales pentru restricţionarea operaţiunilor speculative care au contribuit din plin la agravarea crizei.

Atunci când Nicolas Sarkozy urcă la tribuna ONU pentru a cere mai mult control şi o mai bună regularizare a regulilor capitalismului, Preşedintele nostru nu face decât să traducă exasperarea generală a zecilor de milioane de oameni economi din lume, victime ale acţiunilor unei mâini de bancheri iresponsabili.

Interdicţia totală a vânzărilor descoperite [1] de valori financiare de o parte şi de alta a Atlanticului şi limitarea operaţiunilor cu efecte de levier [2] care permit parierea pe 100 sau 500 punând pe masă doar vreo 10 dolari, era fără îndoială necesară. Pe termen scurt, era într-adevăr important să se stingă incendiul care ameninţă să se propage pe întreaga casă. Punerea în operă a acestor restricţii este mult mai delicată.

Dacă liderii noştri finanţişti caută într-adevăr să limiteze speculaţia, nimic nu este mai simplu, ajunge să se pună în aplicare principiile şariei formulate în urmă cu şapte sute de ani [3]: interdicţia vânzării de active pe care nu le posedaţi în mod efectiv sau de realizare a operaţiunilor de împrumut de bani contra unei remuneraţii. Este interzis mai cu seamă să se speculeze pe ruinarea unei întreprinderi. Singura metodă de îmbogăţire este participarea la dezvoltarea unei întreprinderi şi recoltarea fructului ei pe baza participării la capital.

Nişte principii simple şi de bun simţ pe care toţi deţinătorii de acţiuni sau de contracte de asigurări pe viaţă indexate la Bursă ar fi vrut să le vadă aplicate mai devreme. Problema este că aceste principii de gestiune nu corespund nici tradiţiei occidentale, nici convingerilor noastre religioase. Pentru ca sistemul să funcţioneze trebuie mai ales ca toată lumea să i se conformeze în acelaşi timp. Căci într-o lume în care speculaţia este regină, nici un titlu – fie el ales pe sprinceană – nu este la adăpost de o lovitură necinstită.

Toată dificultatea pentru regulatori va consta deci în găsirea unor reguli comune tuturor intervenienţilor şi mai ales aplicabile tuturor categoriilor de active. Limitând momentan vânzările descoperite de valori financiare, autorităţile pieţei îşi asumă riscul de a oferi speculaţiei posibilitatea de a devia spre titlurile conexe, ca bunurile de consum sau automobilele, despre care se poate anticipa că vor fi şi ele victime ale rarefierii ofertei de credit din partea băncilor. Extrema volatilitate a preţului barilului de petrol care a urcat cu mai mult de 15% la începutul săptămânii la New York arată că fondurilor de investiţii [3] nu sunt niciodată în pană de idei când este vorba să alimenteze speculaţia.

Pentru a-şi regăsi echilibrul, piaţa are nevoie să sancţioneze toate excesele comise de către bănci. Măsurile parţiale implementate pe ici pe colo pot întârzia căderea caselor cele mai vulnerabile, dar nu au nici o şansă s-o stopeze. Doar abia după ce bula imobiliară şi financiară va fi explodat, regulatorul va putea să se înhame la introducerea unei reglementări mai constrângătoare şi aplicabilă tuturor fără excepţie. Pentru moment, chiar dacă avem sentimentul că deznodământul crizei este aproape, trebuie să recunoaştem că este foarte dificil să revenim la Bursă cu toată încrederea.

Roland Laskine este redactor-şef al săptămânalului Le Journal des Finances.

Vezi sursa.


Notele traducătorului:

[1] Vânzările descoperite (en. short sell) sunt o operaţiune bursieră care constă în a vinde pe o piaţă la termen un titlu în a cărui posesie efectivă vânzătorul nu este, însă pe care speră să-l cumpere la un curs mai puţin ridicat, realizând astfel un câştig. Dacă aşteptările lui sunt infirmate, vânzând astfel la un curs mai ridicat decât cel al cumpărării, el înregistrează o pierdere. Este evident că această operaţiune este un pariu cu viitorul, fiind foarte riscantă.

[2] Efectul de levier funcţionează în felul următor: să presupunem că un client deschide un cont la o societate de brokeraj. Suma totală pe care “investitorul” (de fapt, speculatorul) doreşte s-o rişte este de 20.000 USD. Cum piaţa este gigantică, brokerul îi propune să-l împrumute atunci când cumpără sau vinde acţiuni cu de zece ori, de douăzeci de ori, până la de 400 de ori capitalul efectiv. În cazul unei operaţiuni câştigătoare, câştigul rezultat (din care brokerul obţine un comision) este proporţional cu întreaga sumă implicată. Reciproc, dacă operaţiunea dă greş, pierderea este şi ea pe măsura întregii sume, la ea adăugându-se negreşit comisionul brokerului. Acesta este efectul de levier, de pe urma căruia cel care câştigă negreşit, în orice situaţie, este brokerul.

[3] Hedge funds.